Evanghelicii forțați să facă un bilanț — mulțumită lui Trump

De la începutul carierei politice a președintelui Donald Trump, scrie The Nation, „analiștii și observatorii religioși s-au întrebat… cum a putut un proprietar de cazinouri căsătorit de trei ori, care își batjocorește adversarii, savurează răzbunarea și se delectează cu cruzimea, să devină eroul milioanelor de creștini devotați." În 2016, a câștigat 81 la sută din voturile evanghelicilor albi — mai mult decât George W. Bush, Mitt Romney sau John McCain în alegerile anterioare. Apoi, în 2020, Trump a obținut 85 la sută din americanii care se identificau drept evanghelici și participau regulat la biserică. În cele din urmă, în 2024, a obținut din nou peste 80 la sută din voturile evanghelicilor.

Acum, în ultimele săptămâni, în mijlocul ciudatei dispute a lui Trump cu Papa, „susținătorii creștini de dreapta ai lui Trump au trebuit să se confrunte din nou cu faptul că valorile lor declarate și cele ale președintelui lor sunt profund divergente." De la acțiunile sale vădit necreștine, la disputa cu Papa, până la distribuirea fotografiilor în care apare ca Isus, Trump „este un om care crede că este mai presus de credință și superior celor care o profesează."

Ce explică această „disonanță cognitivă" din partea evanghelicilor care profesează valorile creștine pe de o parte, dar votează un om care le sfidează pe de altă parte? „Trump este ultimul televanghelist american," care „a sesizat un adevăr central despre evanghelism în era postmodernă: Este un stil, nu o teologie." Acest lucru a atras un public creștin hrănit cu televanghelia spectaculoasă timp de decenii.

După cum explică The Nation, Trump apelează la același peisaj revivalist din secolul al XX-lea care a produs figuri precum Oral Roberts, Billy Graham și acum consiliera senioră a Casei Albe pentru credință, Paula White-Cain: miniștri care au folosit spectacolul, nemulțumirile culturale, înfrângerea dușmanilor și promisiunile „că succesul material semnalează favoarea divină" pentru a atrage masele evanghelice crescute cu televiziunea și consumismul. Viitorul președinte a preluat aceste lecții și le-a aplicat mitingurilor sale politice.

„Trump nu dezbate politici. Nu încearcă să convingă cu logică. Folosește repetiția în locul explicației și intensitatea emoțională în locul coerenței," explică The Nation. „Avertizează regulat cu privire la o apocalipsă iminentă. Cere loialitate. Depune mărturie. Îi liniștește pe credincioși… Își numește și dușmanii, care se întâmplă să fie aceleași grupuri care au urmărit televanghelihtii de-a lungul erei moderne."

În timp ce unii au argumentat noutatea „amvonului prezidențial intimidant", The Nation observă că „Trump nu a inventat un nou stil politic; a reformat un stil religios pentru a transforma politica. A îmbinat forma sa idiosincratică de autoritarism pseudo-populist cu evanghelismul revivalist clasic. A perfecționat stilul evanghelic în politica americană" până în punctul în care cele două sunt de nedistins.

Judecând după reacția negativă față de fotografia sa AI-Isus, spune The Nation, „Donald Trump poate că a greșit promovându-se ca un mesia al zilelor noastre," dar un lucru este greu de negat: „el este mema televangelistului întrupată."

• george conway
• noam chomsky
• război civil
• Kayleigh mcenany
• Melania trump
• drudge report
• paul krugman
• Lindsey graham
• Lincoln project
• al franken bill maher
• People of praise
• Ivanka trump
• eric trump